MENIU

Un consilier USR s-a ales cu dosar penal, după ce a fost implicat într-un scandal cu elevi într-un hotel din Deva

Daniel Meze. Foto: Facebook

Daniel-Aron Meze, consilier local în comuna Florești, județul Cluj, este cercetat penal pentru că ar fi agresat fizic mai mulți elevi cazați într-un hotel din Deva. 

Incidentul s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 octombrie 2025, în jurul orei 01:30, atunci când Meze s-a arătat deranjat de gălăgia făcută de un grup de elevi veniți în excursie din Bistrița.

Contextul incidentului și intervenția poliției

Consilierul era cazat în același hotel cu elevii de 15 ani, aflați în excursie școlară. Potrivit poliției, diriginta copiilor, alarmată de zgomotele intense, a sunat la 112 în momentul în care a realizat că elevii sunt agresați fizic.

„În noaptea de 21 spre 22 octombrie 2025, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost sesizați prin SNUAU 112 de către o angajată a unui hotel din municipiu, care a reclamat faptul că un grup de elevi cazați în unitate a fost agresat fizic de un bărbat cazat, de asemenea, în incinta hotelului.

La fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 31 de ani, profesoară și dirigintă a unui grup de patru elevi, cu vârste de 15 ani, veniți din municipiul Bistrița într-o excursie școlară. Aceasta a relatat că, în jurul orei 00:35, în timp ce minorii se aflau în camera lor, au fost agresați fizic de un bărbat de 42 de ani, din județul Cluj, cazat în același hotel, care ar fi fost deranjat de zgomotul produs de elevi”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru „lovirea sau alte violențe” și cercetările sunt în desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele producerii incidentului.

Reacția consilierului Daniel Meze

Consilierul local s-a exprimat public pe Facebook despre ceea ce s-a întâmplat, caracterizând evenimentul drept „regretabil”. În postarea sa, el și-a exprimat părerea că ar fi trebuit să apeleze din prima la forțele de ordine în loc să intervină personal.

„Nu trebuia să merg eu la copii să le spun să nu mai facă gălăgie, nu trebuia să merg a doua oară și să îi cert în camera lor. Trebuia să sun din start la poliție să vină să-i amendeze. Nu am dorit să le fac rău, să vină poliția și să primească o amendă. Dar iată că acum eu sunt cel care are de suferit în urma incidentului.”

„Au găsit un motiv sau mai bine spus le-am dat eu un motiv să mă denigreze. În urma celor întâmplate am depus la Poliția Deva 4 plângeri”, a precizat Daniel Meze.

Plângeri depuse de consilier

Meze a anunțat că a depus patru plângeri oficiale, pe diferite motive:

  • împotriva elevilor, acuzând „mărturie mincinoasă”,

  • pentru tulburarea liniștii publice (contravențională),

  • împotriva polițiștilor care au intervenit în legătură cu modul în care au gestionat situația (administrativă și disciplinară),

  • împotriva Poliției Deva pentru scurgerea unor informații către presă.

Investigațiile poliției continuă pentru a stabili clar ce anume s-a întâmplat în noaptea respectivă și dacă vor fi luate măsuri suplimentare.

Cum vrea Drulă să câștige Primăria Capitalei? Se lăudă că are sprijinul "concret" lui Nicușor Dan, deși președintele ar trebui să fie imparțial - VIDEO

Mai multe articole despre: