MENIU

”Triunghiul Bermudelor” de România. Ascunde cel mai sacru lucru al strămoșilor noștri

În România există un loc plin de energie, supranumit Triunghiul Bermudelor din Oltenia. Este vorba despre Peștera Polovragi, din județul Gorj, unul din locurile sacre ale dacilor. Aceasta reprezintă un loc mosterios în care se petrec fenomene inexplicabile.

Mulți dintre cei care au călcat în această peștră povestesc că au simțit pe toată durata vizitei o umbră în spatele lor.

De-a lungul timpului s-au țesut diverse legende în jurul acestei peșteri în care se adăpostea Zalmoxis. Se spune despre acesta că avea puteri impresionante și putea să-și schimbe înfățișarea din tânăr în bătrân ori de câte ori dire.

Tronul lui se află și astăzi în Peștera Polovragi, fiind cel mai sacru loc, încărcat cu diverse energii, din toată peștera, scrie caplimpede.ro.

Numeroși turiști au spus că în momentul în care s-au apropiat de piatra pe care obișnuia să se odihnească zeul dacilo sunt cuprinși de diferite sentimente sau gânduri stranii.