MENIU

Un nou mandat de arestare pe numele lui Nicuşor Constantinescu

Magistraţii Tribunalului Constanţa au confirmat, vineri, mandatul de arestare pe numele preşedintelui suspendat al Consiliului Județean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care acesta este judecat pentru că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, informează Mediafax.

Tribunalul Constanţa a judecat, vineri, confirmarea mandatului de arestare preventivă, emis în lipsă, pe numele lui Nicușor Constantinescu, în dosarul privind nefinanţarea Centrului Militar Zonal. La şedinţa de judecată a fost prezent şi primarul Radu Mazăre, care a plecat după aproximativ o oră, cu ochii în lacrimi, spunând că este nedrept ceea ce i se întâmplă lui Nicuşor Constantinescu.

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa a susţinut în faţa magistraţilor că nu s-a sustras anchetatorilor.

"Prezenţa mea în România reprezintă o dovadă şi o garanţie că nu m-am ascuns de justiţie şi de cercetarea penală", a spus Nicuşor Constantinescu.

Mai mult, Nicușor Constantinescu a prezentat tot istoricul său medical, începând din toamna anului trecut, când a apărut suspiciunea de cancer la prostată, până la confirmarea diagnosticului, începerea tratamentului, problemele medicale apărute şi motivul plecării sale în Turcia. Mai departe, Constantinescu a afirmat că cererea de extrădare solicitată de către autorităţile române a fost respinsă de cele din SUA în jurul datei de 16 octombrie, afirmând că a dorit să vină în ţară şi că a făcut o oprire în Turcia pentru un consult medical, la o clinică unde mai fusese în acest an.

Procurorul DNA l-a întrebat pe Nicuşor Constantinescu dacă a fost în custodia autorităţilor americane, dacă a avut montat un dispozitiv pe gleznă pentru monitorizarea deplasărilor şi dacă urma să fie încarcerat în SUA.

Constantinescu a răspuns negativ la aceste întrebări şi l-a acuzat pe procuror că minte, ridicând tonul şi dorind să arate că nu are urme pe gleznă de la acel dispozitiv, el fiind calmat de către judecătoare.

Procurorul a depus la dosar documente care arată că Nicuţor Constantinescu a avut montat un asemenea sistem de monitorizare pe gleznă şi că pe data de 22 octombrie ar fi urmat să fie încarcerat într-un penitenciar american, motivul fiind expirarea vizei în data de 8 octombrie.

În schimb, Nicuşor Constantinescu a susținut că viza i-a fost prelungită până în aprilie 2015 şi că a plecat din SUA pe propria răspundere, pentru că medicii îi interziseseră să întrerupă tratamentul şi să plece din Statele Unite ale Americii.

 

 Mai multe pe Mediafax.