MENIU

Trei români, salvați de un donator bulgar, aflat în moarte cerebrală

Sursa foto: Pixabay

Viețile a trei români au fost salvate în uma unor transplanturi realizate cu organe prelevate de la un donator aflat în moarte cerebrală din Bulgaria.

Potrivit Agenției Naționale de Transplant (ANT), o echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni s-a deplasat în 3 ianuarie, cu sprijinul SMURD, la UniHospital Panagyurishte, în Bulgaria, pentru prelevarea ficatului şi rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe.

Intervenţiile de prelevare s-au realizat cu succes, iar misiunea a fost preluată de echipele medicale de transplant ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic „Dr. C.I.Parhon” Iaşi.

Astfel, un pacient aflat în stare critică a beneficiat de un transplant hepatic salvator, realizat de echipa chirurgicală a Centrului de Transplant Hepatic al Institului Clinic Fundeni, potrivit Mediafax.

Alţi doi pacienţi au primit rinchii în urma unor intervenţii realizate în cadrul Centrelor de Transplant Renal ale Institului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.

Transplanturile au fost posibile datorită acordului de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant şi Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria.

Mai multe articole despre:
romani salvati donator moarte cerebrala