MENIU

Trei persoane, transportate la spital după ce două autoturisme s-au ciocnit, pe DN 1

Trei persoane au fost transportate la spital, în urma accidentului. Foto/ISU Cluj

Trei persoane au fost transportate la spital, duminică dimineaţă, după ce două autoturisme s-au ciocnit, pe DN 1, în judeţul Cluj. În urma impactului, una dintre maşini s-a răsturnat, o victimă încarcerată fiind scoasă de pompieri.

Accidentul s-a produs pe DN 1 (E60), în afara localităţii Copăceni.

Potrivit ISU Cluj, acolo au fost trimise două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SAJ şi un echipaj SMURD.

”Echipajele operative au găsit două autoturisme avariate, dintre care unul răsturnat pe partea laterală, şi o persoană încarcerată. Astfel, au fost utilizate accesoriile specifice pentru a asigura accesul către victimă şi extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Victima a fost preluată de către echipajele medicale şi transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Alte două persoane au primit primul ajutor calificat la locul accidentului şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a precizat sursa citată.

Poliţiştii au stabilit că un autoturism condus dinspre Cluj-Napoca spre Turda, pe un sector de drum în pantă, a intrat pe sensul opus, pe un segment de drum unde nu sunt montate parapete între sensurile de circulaţie, după care a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Cluj-Napoca.

Mai multe articole despre:
accident copaceni accident dn1 masini rasturnate