MENIU

Trecem la ora de iarnă! Iată ce riscăm!

Majoritatea oamenilor se adaptează cu uşurinta la modificarea orei, modificările adaptive ale organismului făcându-se complet în circa cincisprezece zile. Particularităţile fizice şi psihice individuale influenţează modul cum se realizează aceasta adaptare. De aceea unii pacienţi pot prezenta o simptomatologie polimorfă, mergând chiar până la agravarea sau decompensarea unor afecţiuni.  

Duminică vom dormi mai mult cu o oră şi chiar de luni se vor simţi efectele schimbării orei. Unele pot fi chiar periculoase, atrage atenția medicul Tudor Ciuhodaru, care le și enumeră:

 1.creşte riscul de infarct cu 5-10%, timp de trei zile după schimbarea orei, în special la persoanele tinere, active profesional;

2.creşte riscul suicidar.timp de două săptămnâi de la modificarea orei, în special la depresivi şi la cei vulnerabilitati psihoemotionale.

Modificarea orei de trezire duce la un stres la care organismul reacţioneaza prin creșterea activităţii sistemului nervos simpatic şi a nivelului citokinelor proinflamatorii Acestea se asociază expunerii prelungite la lumina şi modificări în secreţia melatoninei cu efect asupra reglării ritmului circadian (somn-veghe), explică medicul Ciuhodaru. Acesta enumeră și modificările care apar:

 a)cardiovasculare manifestate prin variaţii ale tensiunii arteriale şi variate tulburari de ritm cardiac;

b)neuropsihice: modificări ale calitătii somnului (insomnie, somnolenţă), astenie, apatie, anhedonie, agitaţie, irascibilitate, anxietate, tulburări de concentrare şi memorie, cefalee, vertij, moficarea apetitului (inapetenţă sau bulimie), până la dereglari afective sezoniere şi ideaţie suicidară.

 

Doctorul Tudor Ciuhodaru, atrage însă atenția că sub aceasta simptomatologie se pot ascunde şi alte cauze şi de aceea este bine sa fiţi evaluaţi corespunzător de catre un medic pentru a nu omite un alt diagnostic.

 

 

 

 

Mai multe articole despre:
null