MENIU

Jocurile de noroc vor fi permise la Pitești doar în anumite locuri. Ce au decis autoritățile

Jocurile de noroc vor fi interzise în municipiul Pitești, cu excepția spațiilor găzduite de hotelurile acreditate de Ministerul Turismului și în marile centre comerciale, a anunțat, joi, primarul Cristian Gentea.

'Am discutat cu toți actorii implicați, am analizat și am ajuns la o concluzie: voi propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care vom interzice toate jocurile de noroc din municipiu. Nu vom mai avea asemenea locații la fiecare colț de stradă, la fiecare parter de bloc, lângă unitățile de învățământ! Însă, ținând cont și de situația angajaților acestor operatori, jocurile vor fi permise doar în hotelurile acreditate de Ministerul Turismului și în centrele comerciale mari', a transmis edilul.

Cristian Gentea a precizat că aceste spații vor avea restricții privind culoarea exteriorului, nu vor avea reclame luminoase și 'vor plăti o taxă anuală substanțială'.

Primăria Pitești a organizat, pe 2 aprilie, o consultare publică privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc la nivelul municipiului, în contextul adoptării OUG 7/2026. La consultare au fost invitați să participe cetățeni, reprezentanți ai societății civile, ai mediului educațional, social și de afaceri, precum și reprezentanți ai organismelor de profil din domeniul jocurilor de noroc.

Guvernul a modificat, în luna februarie, reglementările referitoare la organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, prin introducerea obligației operatorilor licențiați de a obține, pe lângă licența națională, și o autorizație de funcționare de la autoritatea administrației publice locale pe raza căreia își desfășoară activitatea. 

Mai multe articole despre:
jocuri de noroc pitesti primar