MENIU

Traseul protestului din Bucureşti: La 19:30, oamenii pornesc în marş spre Parlament

Un protest masiv se anunţă în această seară în Bucureşti şi marile oraşe ale ţării. În Capitală, protestul începe la ora 18:00, în Piaţa Victoriei, urmând ca la 19:30 oamenii să plece în marş către Palatul Parlamentului. 

"Duminică, la ora 18, întâlnire Piața Victoriei după care la 19.30 vom pleca în marș către Parlament , acolo le vom spune NU scăpați!!! DEMISIA!", se arată pe pagina de Facebook Corupţia Ucide.

La protest au anunţat că se alătură 42 de grupuri civice și organizații neguvernamentale, precum și confederațiile sindicale Blocul Național Sindical (alcătuit din 34 de federații profesionale) și Cartel Alfa (alcătuit din 41 de federații profesionale). Acestea cheamă fiecare român să ceară în stradă, duminică, 26 noiembrie 2017, ora 18.00, retragerea legilor Justiției și a legilor de modificare a codurilor penale, respingerea în Parlament a ordonanței privind modificarea legislației fiscale și demisia imediată a Guvernului și a președinților Camerei Deputaților și Senatului.

"PSD-ALDE a intrat cu viteză în ultima fază pentru adoptarea Legilor Justiției: calendar accelerat în Parlament, mobilizare masivă în comisii, forțarea procedurilor parlamentare.

Ei vorbesc de stat paralel.
Realitatea este ca Romania ajunge sa fie un stat capturat.

Anunțați-vă și prietenii, trebuie să fim din nou mulți pentru a-i putea opri să calce, din nou, Justiția în picioare, cu un OUG 13 mascat! SHARE masiv!

Nota

Statul capturat este o expresie inventată, cu mulţi ani în urmă, de specialiştii de la Banca Mondială, iar într-un articol ştiinţific scris de Rasma Karklins sunt inventariate cele mai importante caracteristici ale statului capturat, explică Emilia Şercan pe pagina sa de Facebook.

Caracteristicile statului capturat sunt:

- Preluarea de facto a instituţiilor statului de grupări aflate la conducerea instituţiilor.
- Crearea de feude personale în interiorul instituţiilor.
- Exploatarea instituţiilor publice pentru îmbogăţirea de sine sau a reţelei.
- Formarea unor reţele de complicităţi pentru a limita competiţia politică.
- Subminarea alegerilor libere prin finanţări ilegale, publicitate mascată.
- Abuzul de putere legislativă.
- Corupţia procesului judiciar.
- Folosirea abuzivă a instituţiilor de audit, de investigare şi de supraveghere.
- Folosirea de materiale compromiţătoare pentru şantaj politic şi constrângere.
- Coruperea presei şi corupţia în presă.

Orice asemănare cu România ultimilor 27 de ani nu este deloc întâmplătoare", conform paginii de Facebook Corupţia Ucide.