Traian Ungureanu: Cîndva al României
E, oare, anonimatul cel mai crîncen de preferat nimbului veşted de deasupra marilor defăimaţi şi izgoniţi ai istoriei? Cine îşi pune o asemenea întrebare a cîntărit, în gînd, pietrele funerare aşezate, deopotrivă, la căpătîiul necunoscuţilor şi al regilor descoronaţi. Şi le-a găsit la fel de cenuşii. Abia apoi putem vorbi de Regele Mihai. Sincer, dacă avem curajul.
Mihai a murit înconjurat de omagii corecte pînă la automatism şi mereu depărtate sau cu totul străine de adevăr. Miezul absurd, mizer şi tragic al trecerii prin lume a Regelui Mihai rămîne necercetat. Cu sau, mai ales, fără voia lor, comentariile pioase chemate de dispariţia lui Mihai sînt parte a problemei. Sau, altfel spus, un fel de a fortifica blocajul în faţa propriei noastre istorii.
Ce ar fi de gîndit şi mărturisit, acum, la stingerea Regelui Mihai? Nimic savant şi nimic neştiut. Faptele au fost şi rămîn clare: o primă şi scurtă domnie, forţată, în copilărie, de patimile tatălui - Carol al II-lea; o a doua domnie provocată de eşecul aceluiaşi Carol şi de căderea statului naţional, în 1940; arestarea Mareşalului Antonescu şi dezlipirea de alianţa cu Germania; abdicarea impusă de ocupaţia sovietică; un exil de 40 de ani; încercări zadarnice de revenire în ţară, cu Ion Iliescu şef de gonaci şi, în sfîrşit, reîntoarcerea în România, pentru ultimii 20 de ani de viaţă.