MENIU

Tragedie. Un vas cu 170 de pasageri a naufragiat în Columbia

Naufragiu Columbia

Cel puţin nouă persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 28 au fost date dispărute după naufragiul, duminică, în Columbia, al unui vas la bordul căruia se aflau aproximativ 170 de pasageri pe lacul din Guatape, un sit turistic din nord-vestul ţării, au informat autorităţile locale, scrie AFP.

"Deocamdată, oficial sunt nouă morţi" şi "vreo 28 de dispăruţi", a declarat presei directoarea departamentului administrativ de prevenire a dezastrelor al departamentului Antioquia, Margarita Moncada.

"El Almirante", o navă cu patru punţi, s-a scufundat duminică după-amiază în lacul barajului El Penol din Guatape, la aproximativ 68 de kilometri de Medellin.

Într-o înregistrare video care circulă pe reţele sociale şi pe care AFP a putut să o autentifice, se poate observa cum vasul se clatină, după care se scufundă rapid. Zeci de ambarcaţiuni şi jet skiuri s-au apropiat imediat pentru a salva pasagerii.

Naufragiul s-a produs în jurul orelor 14.00 (19.00 GMT) pe acest lac foarte aglomerat, în special în weekendurile prelungite ca în cazul de faţă, luni fiind zi de sărbătoare în Columbia.

"Naufragiul a fost rapid, s-a produs în câteva minute (...), iar ambarcaţiunile care se aflau în zonă au venit în ajutor", a declarat căpitanul echipei de pompieri din Envigado, Bernardo Morales.

Potrivit Agerpres, motivul naufragiului rămâne deocamdată neexplicat.

"Din ce am văzut pe înregistrarea video, vasul se afla foarte aproape de port, foarte aproape de mal (...) şi nu ştim dacă naufragiul a fost provocat de o problemă mecanică, electrică sau de supraaglomerare", a adăugat căpitanul.

O femeie care a supravieţuit naufragiului a povestit că cele două punţi inferioare erau "suprapopulate" şi că la bord se aflau "mulţi copii".

"Am început să simţim că vasul se va răsturna", a povestit la televiziune această martoră.

"În faţa urgenţei de la Guatape @FuerzaAereaCol şi serviciile de salvare fac faţă situaţiei. Suntem pregătiţi să oferim asistenţa necesară", a scris pe contul său de Twitter preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos.

Mai devreme în cursul zilei, armata aerului columbiană anunţase într-un comunicat că a trimis un elicopter UH-60 Angel spre Guatape (departamentul Antioquia) "pentru a participa la acţiunile de salvare".

Mai multe articole despre:
Columbia naufragiu