Tragedie la Vatra Dornei: un copil a murit, iar mama și doi dintre frați luptă pentru viață în urma cumplitului accident
Urmările accidentului grav produs marți în municipiul Vatra Dornei sunt dramatice. Mama implicată în evenimentul rutier și doi dintre copiii săi se află internați în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, în timp ce un alt copil al familiei, în vârstă de 14 ani, a decedat la scurt timp după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Accident dezastruos la Vatra Dornei
Adolescentul a fost transportat inițial la Spitalul din Vatra Dornei, în stare extrem de gravă, cu multiple traumatisme. Medicii au încercat să îi salveze viața printr-o operație de urgență, însă organismul său nu a mai rezistat, decesul fiind constatat la puțin timp după intervenție.
Mama, în vârstă de 37 de ani, și ceilalți patru copii ai săi – cu vârste de un an, trei ani, opt ani și 17 ani – au fost transferați la unitatea medicală din Suceava. Potrivit medicilor, femeia, copilul de un an și adolescentul de 17 ani sunt internați la Terapie Intensivă, având o stare generală gravă. Ceilalți doi copii sunt în afara oricărui pericol imediat, starea lor fiind stabilă și monitorizată de cadrele medicale.
Accidentul s-a produs pe o arteră din Vatra Dornei, unde autoturismul condus de femeie a părăsit carosabilul pe un pod, a rupt parapetul de protecție și a căzut în albia râului Bistrița, de la o înălțime de aproximativ șase metri. În vehicul se aflau, la momentul impactului, toți cei cinci copii ai săi. Femeia este soția unui preot din localitate.
La fața locului au intervenit rapid echipaje de pompieri și jandarmi, care au reușit să scoată toate persoanele din mașină. Victimele au fost preluate de ambulanțe și transportate de urgență la spital.
Ancheta autorităților urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.