MENIU

Tragedie în județul Satu Mare. Un bărbat a murit strivit, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat

Tragedie în județul Satu Mare. FOTO: News.ro

Tragedie în localitatea Vama, din judeţul Satu Mare. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit, joi, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat.

”În data de 05 februarie,  în jurul orei 17:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SOMEŞ Satu Mare a fost alertat despre producerea unui accident grav în localitatea Vama,  unde un utilaj agricol s-a răsturnat peste o persoană, existând suspiciunea că aceasta ar fi decedată”, a transmis ISU Satu Mare.

La scurt timp, la faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Secţiei Negreşti-Oaş, cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj  SMURD, încadrat  pentru acordarea primului ajutor medical şi pentru operaţiuni de salvare.

”La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, se afla prinsă sub tractor. Din nefericire, în urma evaluării medicale, a fost declarat decesul”, au mai spus cei de la ISU.

Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei de sub utilaj, iar poliţiştii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii evenimentului.

Mai multe articole despre:
pompieri Satu Mare barbat mort