MENIU

TRAGEDIA din Bascov. Copila de 5 ani și mama acesteia vor fi înmormântate astăzi. Întreaga localitate, devastată

TRAGEDIA din Bascov

Copila de cinci ani și mama acesteia vor fi înmormântate astăzi, după ce au fost măcelărite în cel mai brutal mod de un bărbat care le era rudă. Ieri, alți trei membri ai familiei ucise cu sânge rece de bărbatul cu probleme psihice au fost conduse pe ultimul drum, iar întreaga comunitate este în stare de șoc.

Întreaga comunitate din Bascov este șocată de drama familiei ucise în aceeași zi de propria lor rudă. Părinții și fratele geamăn al criminalului au fost conduși pe ultimul drum de zeci de oameni. 

Singurul din familie rămas în viață și care locuia în aceeași casă cu victimele este tatăl fetiței de 5 ani. Copila și soția medicului vor fi înmormântate ASTĂZI. Bărbatul este cel care a făcut descoperirea macabră atunci când s-a întors de la serviciu. 

Între timp, criminalul familiei se află pentru 30 de zile în arestul poliției și, cel mai probabil, va fi supus și unei expertize psihiatrice pentru a se afla dacă avea sau nu discernământ când a comis faptele cumplite.

De altfel, el le-a spus oamenilor legii că plănuise demult să-și ucidă familia și avea și un jurnal în care a elaborat planul macabru. 

Mai multe articole despre: