Tânăr român, arestat la Giurgiu. Transporta migranți fără acte
Un tânăr român a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, la Giurgiu, într-un dosar de trafic de migranți. Acesta a fost prins în timpul nopții, în timp ce transporta patru cetățeni străini fără acte legale. Mașina circula pe ruta Bulgaria-România și a fost oprită la control de polițiștii de frontieră români și bulgari.
Trei egipteni și un sirian, în mașină
În interior, oamenii legii au descoperit trei egipteni și un sirian, care încercau să intre ilegal în țară.
Migranții au fost predați autorităților bulgare, conform procedurilor, iar șoferul în vârstă de 21 de ani a ajuns în spatele gratiilor.
Ancheta continuă sub acuzația de trafic de migranți.