MENIU

Tablou apocaliptic al vremii pentru deceniile viitoare creionat de specialiști

Turbulențe atmosferice de amploare, episoade de temperaturi extreme, valuri uriașe - sunt câteva dintre elementele unui tablou apocaliptic al vremii din deceniile viitoare creionat de participanții la prima conferință mondială în domeniul meteorologiei care s-a încheiat joi, la Montreal, relatează AFP, potrivit AGERPRES.

La inițiativa Organizației Mondiale de Meteorologie, agenție a Națiunilor Unite, circa o mie de oameni de știință au dezbătut în orașul canadian tema 'Viitorul meteorologiei'.

La aproape zece ani de la intrarea în vigoare a Protocolului de la Kyoto, care viza reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, problema nu mai este dacă încălzirea Pământului va avea loc sau nu. 'Este un lucru ireversibil, iar populația mondială continuă să crească, așa încât trebuie să ne adaptăm', susține Jennifer Vanos de la Universitatea Texas Tech.

În cursul primului deceniu al secolului al XXI-lea, temperatura medie la suprafața planetei a crescut cu 0,47 grade Celsius. Or, o creștere cu un grad Celsius ar duce la mărirea cu 7% a cantității de vapori de apă din atmosferă și, implicit, o accelerare a fenomenelor meteo, având în vedere că evaporarea este motorul circulației apei în atmosferă.

În contextul în care comunitatea științifică se referă, cel mai des, la o creștere cu 2 grade Celsius a temperaturii medii la suprafața Pământului până în 2050, 'norii se vor forma mai ușor, mai repede, iar ploile vor fi mai puternice', provocând mai multe inundații , anticipează Simon Wang de la Universitatea din Utah. Episoadele de frig extrem, de genul celui care s-a abătut iarna trecută asupra unei mari părți a Americii de Nord, vor fi mai intense, același lucru fiind valabil și pentru valurile de căldură și perioadele de secetă, adaugă cercetătorul american. Provocarea pentru meteorologi este includerea 'forței suplimentare' create de încălzirea climatică în modele de previziuni tot mai complexe, încheie Wang.

Încălzirea planetei va avea nenumărate consecințe pentru viața oamenilor. De exemplu, durata zborurilor va crește foarte mult, a estimat un meteorolog la universitatea britanică Reading, Paul Williams. Cu ajutorul unui calculator superperformant de la Universitatea americană Princeton, unul din cele mai puternice din lume, el a studiat impactul încălzirii climatice asupra curenților de aer de mare altitudine și viteză de la o altitudine de circa 10 km, acolo unde zboară avioanele de linie. După câteva săptămâni de calcul, verdictul său este clar: 'Schimbarea climei duce la curenți de aer mai puternici...Până în 2050, timpul de zbor se va dubla din cauza turbulențelor'.

Subliniind că în prezent numai 1% în medie din timpul de zbor al avioanelor comerciale este supus turbulențelor, Williams arată că, în cazul în care concentrația de bioxid de carbon crește exponențial în anii următori, 'nu se știe cum vor reacționa avioanele' la masele de aer extrem de agitate.

Nici opțiunea pentru transportul maritim nu va fi lipsită de riscuri, meteorologii prognozând valuri imense în oceane. 'Companiile de transport maritim urmează să facă față tot mai des unor valuri uriașe', dintre care unele de 40 de metri înălțime, în contextul în care cele de 20 de metri sunt considerate acum excepționale, afirmă Simon Wang. 'Nu este decât începutul schimbării climatice, pentru că oceanele vor avea un impact mult mai mare, emanând mai multă căldură și mai mulți vapori', avertizează el.

Calota glaciară groasă a Groenlandei a început să se topească și ar putea, cu timpul — 'nu înainte de secolul viitor'—, să ducă la o creștere cu 6 metri a nivelului oceanelor, arată Eric Brun, cercetător la Meteo-France și autor al unui recent studiu pe această temă.