MENIU

Surprinși cu teste PCR false în plină pandemie! Ce se întâmplă acum cu românii opriți de autoritățile spaniole

Romani cu teste PCR false, la granita dintre Franta si Spania/sursa foto: Pixabay

Un întreg autocar cu români care veneau din Spania a fost blocat la frontiera franceză, după ce polițiștii au descoperit că pasagerii aveau teste PCR false. Cei doi şoferi au fost arestaţi, conform unor surse citate de Realitatea PLUS.

Autorităţile spaniole au iniţiat verificări în zona oraşului Girona, după ce fost alertate de cele franceze, care le-au semnalat că cetăţeni care călătoresc spre România prezintă documente false cu teste PCR negative. Franţa solicită la frontieră astfel de teste în cadrul măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

În dimineaţa zilei de vineri, 26 martie, poliţia spaniolă a oprit în zona localităţii spaniole La Jonquera un autocar ce avea ca destinaţie România, iar cele 31 de persoane care călătoreau cu acest vehicul au prezentat certificate pentru teste PCR presupus false şi în care se menţiona că acestea au fost efectuate în laboratoare din Spania.

Românii din acel autocar au fost reţinuţi şi eliberaţi după audieri, urmând ca autorităţile judiciare să se pronunţe în acest caz, în timp ce continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate faptele şi posibila implicare a altor persoane.

Mai multe articole despre:
spania teste pcr