Stegarul dac susține că a fost din nou victima unui abuz: ”M-au dus la Poliție să-mi facă proces verbal”
Stegarul dac, cunoscut drept Cezar Avramuță, susține că a fost din nou victima unui abuz. După ce și-ar fi uitat acasă dispozitivul de monitorizare, acesta susține că a fost dus la secție. Între timp, apar noi date în dosarul acestuia, iar contestația Parchetului la anularea probelor din dosarul lui va avea loc pe 9 ianuarie.
”Suntem la Secția 12 de Poliție, vedeți. Nu se putea să nu avem un incident și ziua de astăzi. Am uitat telefonul de monitorizare acasă, deși am brățara de monitorizare, și au venit și m-au ridicat, oameni buni, m-au dus la secția de poliție ca să facă ei niște procese verbale că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, da?
Deci abuzurile continuă, dragii mei. Ne bucurăm că suntem într-un stat polițienesc și că ne merităm soarta. Numai că, ce să vezi, în curând aceste lucruri se vor termina. În curând vor da socoteală de toate abuzurile pe care le fac. De ce, dragii mei? Pentru că poporul român s-a trezit în conștiință. Doamne ajută, în curând Călin Georgescu va fi președintele României!”, a declarat Cezar Avrămuță.