MENIU

Spitalul Bârlad, dat în judecată de peste 600 de angajaţi

Spitalul Bârlad, dat în judecată de peste 600 de angajaţi

Peste 600 de salariaţi ai Spitalului de Urgenţă Bârlad au dat în judecată conducerea unităţii medicale întrucât nu au primit de două luni cele 20 de tichete de masă prevăzute în contractul colectiv de muncă, angajaţii solicitând reluarea plăţii acestor bonuri şi acordarea drepturilor restante.

Conducerea Spitalului de Urgenţă Bârlad a fost dată în judecată, la Tribunalul Vaslui, de cei peste 600 de salariaţi ai unităţii medicale membri ai Sindicatului Judeţean "Sanitas", care solicită în instanţă reluarea plăţii celor 20 de tichetelor de masă acordate lunar, drepturi care au fost suspendate de la plată din luna februarie.

Totodată, angajaţii spitalului solicită şi plata retroactivă a acestor bonuri prevăzute în contractul colectiv de muncă, de la data suspendării până la pronunţarea definitivă a instanţei de judecată.

"În luna februarie, comitetul director a Spitalului de Urgenţă Bârlad a decis suspendarea acestor drepturi până la restabilirea echilibrului bugetar, măsură care nu a fost împărtăşită de sindicat. Este o încălcarea a legii, având în vedere că modificarea contractului colectiv de muncă se poate face doar cu acordul părţilor şi nu unilateral, aşa cum a făcut-o conducerea unităţii medicale”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, liderul Sindicatului Judeţean "Sanitas" Vaslui, Daniela Clătinici.

În cazul în care angajaţii vor avea câştig de cauză, fiecare salariat de la Spitalul de Urgenţă Bârlad va primi câte 200 de lei pentru fiecare lună în care nu a primit tichetele de masă.

Spitalul de Urgenţă Bârlad, unitate cu 816 paturi pentru spitalizare continuă si 37 paturi pentru spitalizare de zi, are 830 de salariaţi.