MENIU

Specialiștii vin cu o veste deosebită: de ce și stările de spirit negative pot fi utile

În mod surprinzător stările de spirit negative, precum tristețea au o mulțime de beneficii uimitoare asupra ta. Deși, aceste trăiri sunt de obicei devalorizate la nivel de societate ele au un rol foarte important în viața noastră.

Tot mai multe reclame și stereotipuri ne de induc ideea că fericirea ar trebui să fie scopul nostru suprem în viață. Cu alte cuvinte ar trebui să urmărim cu îndârjire starea de bine și să privim emoțiile negative ca pe niște afecțiuni ce ar trebui tratate.

În acest context, este timpul să reexaminăm rolul stărilor negative în viața noastră. Ar trebui să recunoaștem că sunt o parte normală și chiar utilă a faptului de a fi om, ajutându-ne să facem față multor situații și provocări zilnice.

Beneficiile surprinzătoare ale tristeții

Psihologii sunt de părere că emoțiile negative pe care le simțim au rolul de a ne alerta cu privire la anumite evenimente cărora ar trebui să le răspundem. „Stările negative, precum teama, nervozitatea, rușinea și dezgustul, sunt utile pentru că ne ajută să recunoaștem și să evităm situațiile periculoase", potrivit psihologilor.

Cea mai comună emoție negativă pe care mulți oameni și specialiștii încercă în mod greșit să o trateze este tristețea. Bineînțeles, nu vorbim despre tristețea intensă, precum depresia, care este o afecțiune serioasă ce trebuie tratată cu multă atenție, ci despre stările de tristețe temporare.

Pe lângă faptul că tristețea ne ajută să facem față situațiilor dificile, aceasta reprezintă totodată și un semn social prin intermediul căruia le putem comunica celorlalți că avem nevoie de ajutor.

În plus, melancolia ne-ar putea oferi motivația necesară pentru a ne duce la îndeplinire viitoarele planuri. Tristețea este și ea esențială pentru că ne face să fim empatici, conectați cu ceilalți, iar aceste stări stau la baza comportamentului moral.

Așadar, stările negative au un impact semnificativ asupra performanțelor noastre și de asemenea ne aduc și o mulțime de beneficii, precum: o memorie mai bună, o judecată mai limpede, motivație și o mai bună comunicare cu ceilalți membri ai societății.

Sursa

Mai multe articole despre:
tristeţe beneficii emoţii negative