MENIU

Avertismentul specialiștilor: Ce se întâmplă cu planeta pe care locuim?

Nu e o noutate faptul că poluarea atmosferică ne afectează țara și întreaga planetă tot mai mult pe zi ce trece. Însă, din cauza oamenilor care au ars cărbuni și au defrișat pădurile, oceanele lumii au ajuns într-o stare critică. După calculele cercetătorilor, oceanele lumii au colectat peste 90% din excesul de energie termică pe care emisiile noastre de carbon le-au păstrat pe Pământ. Însă, lucrurile stau mult mai rău decât atât, sugerează un raport publicat în „Nature".

În acest sens, oamenii de știință au analizat în cadrul unui studiu temperaturile oceanelor și salinitatea lor pe care oamenii le-au folosit întotdeauna. Ei cred că estimările folosesc un set de date imperfecte și multe nu acoperă perioada de după 2007.

„Noile descoperiri ale raportului arată că va fi mai dificilă evitarea inundării orașelor de coastă, uraganele violente și moartea recifelor de corali", a declarat Laure Resplandy, autorul principal al studiului.

Oceanele lumii au pierdut mult mai mult oxigen decât se credea

Cercetătorii au analizat nivelurile de oxigen și dioxid de carbon ale oceanelor din trei puncte diferite: vârful Tasmaniei de la Cape Grim, La Jolla, California și Alert, Canada. În plus, cercetarea acestora s-a bazat pe datele din anii 1991 - 2016.

Astfel, oamenii de știință au descoperit că apele oceanice sunt mai calde și mai puțin oxigenate decât se credea anterior, mai precis cu 60% mai mari decât estimările utilizate în raportul recent al Comitetului interguvernamental cu privire la schimbările climatice (IPCC).

„Datele noastre arată că oceanele s-au încălzit cu 6,5 grade Celsius în fiecare deceniu după 1991, comparativ cu cele patru grade Celsius prezentate în raportul IPCC", a declarat Laure Resplandy.

Pe lângă contribuția la încălzirea globală, căldura absorbită de oceane va avea un impact și asupra vieții marine, avertizează cercetătorii.

„Un ocean mai cald va avea mai puțin oxigen, iar acest lucru are implicații pentru ecosistemele marine. De asemenea, există și problema nivelului mării, dacă încălzim mai mult oceanele vom avea mai multă dilatare termică, așadar o creștere mai mare a nivelului mării.", a declarat Laure Resplandy, de la Universitatea Princeton din New Jersey.

Sursa

Mai multe articole despre:
poluare cercetare ştiinţă oceane