MENIU

Spania închide spațiul aerian pentru zborurile americane implicate în operațiunile militare împotriva Iranului

Spania închide spațiul aerian pentru zborurile americane implicate în operațiunile militare împotriva Iranului

Guvernul Spaniei a ordonat închiderea spațiului său aerian pentru zborurile provenite din Statele Unite care participă la operațiunea militară împotriva Iranului, a informat luni agenția EFE, citând surse oficiale.

Potrivit publicației El Pais, confirmate ulterior de surse din domeniul apărării, Madridul a interzis și utilizarea bazelor aeriene Rota și Moron de către aeronavele americane. De asemenea, Spania nu va permite nici aeronavelor provenite din alte state europene să tranziteze spațiul său aerian dacă acestea sunt implicate în misiunea militară din Orientul Mijlociu.

Măsura, care obligă avioanele militare să ocolească teritoriul spaniol, țară membră a NATO, nu se aplică în cazurile de urgență, precizează El Pais, citat de Reuters.

„Această decizie face parte din angajamentul guvernului spaniol de a nu participa sau contribui la un război inițiat unilateral și împotriva dreptului internațional”, a declarat ministrul economiei, Carlos Cuerpo, într-un interviu pentru postul de radio Cadena Ser.

Prim-ministrul Pedro Sánchez s-a numărat printre cei mai vocali critici ai atacurilor lansate de SUA și Israel asupra Iranului, considerându-le „imprudente și ilegale”. Refuzul Madridului de a permite utilizarea bazelor comune Rota și Morón pentru operațiuni militare a amplificat tensiunile dintre guvernele spaniol și american, determinându-l pe președintele Donald Trump să critice public autoritățile de la Madrid.

În pofida presiunilor și a amenințărilor venite din partea Washingtonului, inclusiv cea privind un posibil embargou comercial, guvernul de la Madrid și-a reafirmat opoziția fermă față de orice intervenție care contravine dreptului internațional.

Mai multe articole despre:
spania zboruri sua iran razboi spatiu aerian