MENIU

Expiră plafonarea la alimente. Prognoză sumbră a analiștilor: scumpire de două cifre la alimente până la final de an

Alimentele din România, mult mai scumpe. Expiră plafonarea prețurilor.

Semnal sumbru! Experții spun că vom avea scumpiri de două cifre la alimente, iar unii analiști prognozează o inflație de până la 15%. Mâine expiră plafonarea adaosului comercial, iar creșterile de prețuri de pe piața carburanților și a gazelor se vor vedea la raft, potrivit Realitatea PLUS.

În tot acest timp, Banca Națională pregătește noul raport privind rata inflației după conflictul din Orientul Mijlociu! În plus, ne putem aștepta la dobânzi mai mari, iar semnalul a venit inclusiv de la șefa Băncii Centrale Europene.

Inflația sare de 10% și poate ajunge la 15%

Analiștii vorbesc despre o creștere rapidă a inflației, care ar putea trece de 10% în perioada imediat următoare. Mai mult, până la finalul anului există scenarii în care acest indicator ar putea ajunge chiar la 15%. Asta înseamnă, inevitabil, prețuri mai mari pentru produsele de zi cu zi.

Contextul este cu atât mai sensibil cu cât plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază expiră chiar mâine. Fără o prelungire sau o altă măsură de protecție, rafturile ar putea reflecta rapid noile costuri.

Incertitudine la nivelul Guvernului

Ministrul Agriculturii a vorbit despre un posibil mecanism care să intervină atunci când inflația depășește pragul de 5–6%, însă, în prezent, nu există un act normativ clar. Totul rămâne la nivel de intenție. Privirile sunt îndreptate spre ședința de joi a Guvernului, unde ar putea apărea fie o prelungire a plafonării, fie o altă soluție pentru a ține sub control prețurile. Până atunci, însă, incertitudinea domină.

Scumpiri în lanț: de la pompă la raft

Creșterea prețurilor la carburanți începe deja să se simtă în economie. Costurile mai mari de transport se transferă direct în prețul alimentelor. Reprezentanții industriei alimentare estimează scumpiri între 8% și 15% pentru produse esențiale, precum fructele, legumele, pâinea, carnea și laptele. Practic, toate produsele de bază ar putea deveni mai greu de suportat pentru multe familii.

În zilele următoare este așteptat un nou raport al Băncii Naționale privind inflația. Instituția a atras atenția în repetate rânduri că tensiunile externe, în special conflictul din Orientul Mijlociu, pun presiune suplimentară pe economie.