Pericol de rafturi goale în România din cauza crizei motorinei. Analist: „Mii de produse ar putea dispărea din magazine”
Analistul economic Adrian Negrescu atrage atenția că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale României, în această perioadă, ține de carburanți, în special de motorină. Aproximativ 80% din cantitatea folosită în țară provine din import, iar situația de pe piețele internaționale devine tot mai tensionată.
Potrivit acestuia, cererea globală este în creștere, iar traderii ajung să concureze agresiv pentru stocurile disponibile.
Presiune tot mai mare pe piața internațională
Analistul spune că ceea ce se întâmplă acum era previzibil încă de la începutul crizei. Chiar dacă existau asigurări că România nu va fi afectată, dependența de importuri rămâne un punct sensibil.
„Se întâmplă ce estimam la începutul acestei crize când ministrul Energiei ne dădea asigurări că noi nu vom fi afectați, pentru că aducem petrol dinafara zonei de conflict. Avertizam atunci că s-ar putea ca toate contractele de livrare să fie puse sub semnul întrebării pe măsură ce stocurile la nivel internațional se epuizează. Asia a început, deja, să ”aspire” din piață la prețuri de dumping tot ce este disponibil în prezent”.
Efecte în lanț dacă apar probleme la importuri
Adrian Negrescu avertizează că o eventuală scădere a importurilor de motorină ar avea consecințe în mai multe sectoare. De la aprovizionarea magazinelor alimentare, unde ar putea dispărea produse de pe raft, până la blocaje în industrie, unde firmele depind de transport și de livrarea de piese sau materii prime.
„Situația este gravă, iar perspectivele nu arată deloc bine. Este exasperant să vezi politicieni care toată ziua militează pe tăierea taxelor (accize și TVA), în condițiile în care această decizie nu mai aduce un impact semnificativ la pompă. Ce înseamnă o reducere de 30 de bani a accizei la un preț al motorinei care va trece, în perioada următoare, de 13 lei? Nici dacă tăiem un leu, 2 lei din acciză, din TVA, situația nu va fi mai bună atâta timp cât petrolul sau motorina se scumpesc la nivel internațional cu cel mai ridicat ritm de la criza din anii 70”.
Solicitări pentru autorități
Analistul consideră că este nevoie de mai multă transparență din partea autorităților și de măsuri concrete. El spune că ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ar trebui să prezinte situația reală a stocurilor, ce măsuri au fost luate pentru a asigura importurile și dacă există planuri pentru limitarea consumului în instituțiile de stat.