MENIU

Soţul Andei Adam, dus cu mandat la Parchetul Constanța. Câţi ani de închisoare riscă?

Viaţa Andei Adam, mama unei fetiţe care niciun împlinit un an, ar putea să se transforme într-un coşmar. Soţul ei, Sorin Andrei Nicolescu, a fost adus cu mandat la Parchetul Constanţa. Autorităţile îl cercetează pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.

Mai concret, partenerul de viaţă al celebrei artiste a fost prins în flagrant în timp ce scotea bani de la un bancomat cu ajutorul unor carduri falsificate. Sorin Nicolescu a fost depistat, la ATM-ul băncii Unicredit de un poliţist al Serviciului de Ordine Publică, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, care se afla în afara orelor de program.

După primele cercetări, oamenii legii au descoperit că în perioada mai 2009 – iulie 2012, în mai multe rânduri a deţinut mai multe carduri contrafăcute, ai căror emitenţi legitimi erau bănci sau alte instituţii financiare din Australia, S.U.A., Mexic, în scopul punerii în circulaţie. În caz că va fi găsit vinovat, bărbatul riscă 12 ani de închisoare. În această perioadă a retras aproape 50.000 de lei de la un ATM din Constanţa, fără consimţământul titularilor legitimi ai cardurilor bancare, accesând în mod ilegal sistemul informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate.