MENIU

Șoferii înlemnesc atunci când văd acest semn

Un panou postat pe o autostradă din provincia canadiană Nova Scotia arată ca un mozaic de diverse alte semne rutiere și stârnește confuzii printre șoferi, care nu știu ce să facă.

Totul a început la finalul lunii august, atunci când un lanț hotelier și-a îndepărtat panoul prin care își făcea reclamă, iar ceea ce a rezultat i-a uimit pe șoferi, care sunt îngrijorați că acest semn ar putea provoca mai multe coliziuni.

Unul dintre șoferi s-a plâns reporterului BBC: "Primul meu gând a fost: "Dumnezeule, ce cred turiștii?"". Conducătorul auto s-a declarat, apoi, îngrijorat din cauza faptului că semnul este indescifrabil și ar putea provoca un accident, mai ales că panoul se află într-o curbă periculoasă.

Unul dintre șoferi a fotografiat semnul și a trimis o plângere departamentului de transport al provinciei. În plângere, s-a menționat că "doar printr-un miracol mașinile nu au părăsit drumul".

Departamentul de transport a replicat că a contactat hotelul, iar semnul va fi acoperit sau eliminat până la sfârșitul săptămânii, "pentru a elimina eventualele confuzii pe care le-ar putea avea șoferii".

VEZI AICI SEMNUL CIUDAT, CARE A STÂRNIT CONTROVERSE!

 

 

 

.

Mai multe articole despre:
soferi Canada panou semn nova scotia