MENIU

Șocant: Bebeluș trimis acasă de medici cu clavicula ruptă. „Mi s-a spus că nu are nimic, e doar speriat”

Șocant: Bebeluș trimis acasă de medici cu clavicula ruptă

Caz revoltător la Alba, un copil de nici doi ani a ajuns la Spitalul Municipal din Aiud, cu clavicula ruptă, dar medicii l-au trimis acasă. Cadrele medicale au spus că acesta este speriat și i-au prescris un sirop pentru durere. 

Părinții unui copil de un an și șapte luni care avea clavicula ruptă după ce a căzut au mers de urgență la Spitalul Municipal din Aiud, însă medicii nu au reușit să identifice faptul că micuțul avea probleme grave de sănătate. Aceștia i-au trimis acasă, afirmând că bebelușul este doar speriat.

După un consult, medicii i-au spus că băiatul nu are nimic, „e doar speriat” și i-au prescris un antiinflamator. Văzând că micuțul nu se simte bine, părinții acestuia au plecat de urgență cu el la Cluj, unde medicii au constatat că avea o fractură de claviculă și un traumatism cranio-cerebral ușor.

Incendiu devastator la o hală de producție fibră de sticlă - A fost emis RO-Alert

Mama copilului a povestit întreaga întâmplare pe un grup de pe Facebook. „Băiețelul meu (1,7 luni) cade de la înălțimea de un metru. Observ că este ceva grav plângea deja de 15 minute. Discut cu o prietenă medic și decid că cel mai ok este să mergem la spital (în acea zi eram doar eu și băiețelul meu acasă deci asta a fost prima soluție) spitalul din Aiud.

Băiețelul a fost consultat de trei medici (pediatru, ortoped și, cred, medicul de gardă). Mi s-a spus că nu are nimic e doar speriat. Consultul a constat în pipăitul copilului umăr, spate, cap, nicio radiografie, niciun consult ortopedic mai amănunțit. Nici nu știam dacă copilul meu poate să stea pe picioare. Am plecat acasă cu recomandare: Nurofen și să urmărim evoluția”, a relatat Andreea Csiki, mama micuțului.

Cazul medicului Florian Robe de la Polizu. Copilul prematur aruncat pe o tăviță a stat 13 ore fără îngrijiri medicale - Concluzia raportului INML

Femeia a precizat că a solicitat o radiografie, dar medicii i-au spus că băiatul e prea mic și că, oricum nu are nimic.

„Mi-am sunat soțul să vină urgent acasă, într-o oră am fost în Cluj deoarece eu vedeam că băiețelul meu nu e ok. Verdict: TCC – ușor, fractură de claviculă. Menționez că medicul ortoped de la Cluj mi-a arătat în primele 5 secunde unde se vedea că este fracturată clavicula. Sunt revoltată și nu îmi vine să cred cum în 2023 poate exista atâta indiferență. Cum să fiu trimisă acasă cu un copil mai mult leșinat care plânge de durere cu clavicula fracturată.

Cum medicii care au rolul de a vindeca și de a salva vieți sunt efectiv ignoranți, indiferenți, plictisiți și fără chef (nu vreau să generalizez, avem medici excepționali în țara asta oameni empatici, răbdători, blânzi și bine pregătiți). Spre norocul nostru noi am avut posibilitatea să ne deplasăm în alt județ să facem mai multe analize amănunțite. Sunt șocată, bulversată și în același timp extrem de supărată”, a mai spus femeia.

Reprezentanții Spitalului Municipal Aiud nu au oferit, deocamdată, un punct de vedere.

A vrut să se sinucidă, a sărit de la etajul 5, dar a aterizat peste o femeie care se plimba pe trotuar

Mai multe articole despre:
spital medici doctor bebelus