MENIU

Sindicaliştii IES ÎN STRADĂ din 29 septembrie: Cer modificarea Legii dialogului social

Sindicaliştii IES ÎN STRADĂ din 29 septembrie: Cer modificarea Legii dialogului social

Sindicaliştii confederaţiei "Cartel Alfa" vor picheta sediul Ministerului Muncii din 29 septembrie până în 17 octombrie, iar în 7 octombrie vor protesta la sediul Guvernului, nemulţumiţi că Executivul nu a iniţiat modificarea Legii dialogului social, aşa cum a promis.

Preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în Consiliul general al CNS s-a decis ca de la sfârşitul lunii septembrie să înceapă acţiunile de protest.

"Deoarece toate încercările de a construi au fost blocate, aceste acţiuni de protest se vor desfăşura sub sloganul «Dretul de a negocia nu se negociază! Ponta, respectă angajamentul şi modifică Legea dialogului social» Sperăm ca la aceste acţiuni să se solidarizeze şi alte organizaţii sindicale de unitate, federaţii sindicale sau confederaţii, care până la data desfăşurării acţiunilor să-şi realizeze deciziile interne", a spus Bogdan Hossu, potrivit mediafax.ro.

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a precizat că acţiunile de protest vor începe în 29 septembrie, cu pichetarea zilnică, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 12.00, a Ministerului Muncii, aceste acţiuni fiind programate până în 17 octombrie.

Mai multe articole despre:
sindicalişti guvern protest lege sindicat dialog social