MENIU

Sfârșit de an tragic pentru un gorjean. Și-a pierdut un ochi din cauza unei petarde

Petardele, pericol public. Foto/Arhivă

Doi gorjeni au fost răniţi în noaptea de Revelion şi au ajuns la spital în urma folosirii în mod necorespunzător a petardelor. Unul dintre ei, în vârstă de 37 de ani, şi-a pierdut unul dintre ochi şi avea leziuni şi la nivelul unui braţ.

La Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu au ajuns, la scurt timp după trecerea în noul an, doi pacienţi care au suferit leziuni la faţă, ochi şi mână ca urmare a exploziei petardelor.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 64 de ani, care este in prezent internat la Secţia de Ortopedie cu degetele de la mâna stângă afectate de o petardă. Va fi supus unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, am avut şi un tânăr de 37 de ani, care a fost adus la UPU, după ce o petardă i-a distrus ochiul şi mâna. A fost adus în stare gravă şi a fost transferat la Craiova. Acesta şi-a pierdut unul dintre ochi şi avea leziuni şi la nivelul unui braţ“, a declarat Mihaela Ţicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu.

De asemenea la UPU a mai ajuns şi o femeie în stare de ebrietate. „În total, au fost 12 pacienţi care s-au prezentat la UPU de la ora 20:00 /31.12.2021 până la ora 8:00/, pe 1.01.2022“, a precizat instituţia.

Cel mai probabil astăzi vor fi mai multe cazuri.  Poliţiştii au deschis o anchetă după ce un bărbat a fost rănit de o petardă Poliţiştii au deschis o anchetă după ce un bărbat din oraşul Filiaşi a fost rănit de o petardă în timp ce se afla în comuna gorjeană Turburea.

„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti şi lucrători din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti, iar din verificările efectuate a reieşit faptul că un bărbat de 37 de ani, din oraşul Filiaşi, în timp ce se afla pe raza comunei Turburea, ar fi introdus o petardă într-o ţeavă metalică, pentru a-i creşte intensitatea sonoră, iar în momentul în care a aprins-o, aceasta i-a explodat în faţă, provocându-i leziuni. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi efectuarea de operaţiuni cu articole pirotehnice, fără drept“, au transmis reprezentanţii Poliţiei Gorj.

Mai multe articole despre:
gorjean ranit ochi pierdut petarde judetul gorj