MENIU

Sf Andrei // Ce-a spus Viorica Dăncilă de Sfântul Andrei

Sf Andrei // Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu ocazia zilei de Sfântul Andrei

Sf Andrei // Redăm mai jos mesajul de Sfântul Andrei trimis de premierul Viorica Dăncilă:

"Mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă cu ocazia sărbătoririi zilei Sfântului Apostol Andrei

Ziua Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României o sărbătorim, anul acesta, cu mai multă emoție decât oricând, grație împrejurărilor istorice unice la care avem privilegiul să fim martori.

Acum câteva zile, a fost sfințită Catedrala Mântuirii Neamului, o realizare de seamă a României și un monument deosebit, care îl are ca ocrotitor pe Sf. Andrei, Apostolul poporului nostru. Iar, mâine, sărbătorim împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire din 1918.

Este un moment în care se întâlnesc și împletesc, simbolic, unitatea spirituală creștină și unitatea statală românească, întărindu-ne încrederea în destinul național sub cele mai bune auspicii.

Cu aceast prilej special, doresc tuturor românilor o sărbătoare plină de bucurie, iar celor care își serbează numele să aibă parte de tot ce își doresc!

La mulți ani!"