MENIU

Senatul a adoptat proiectul de lege prin care completurile cauzelor de apel sunt formate din DOI judecători

Doi judecători vor forma completurile cauzelor de apel

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care modifică articolul 54 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară. Astfel, iniţiativa legislativă prevede ca doi judecători că formeze completurile de judecată a cauzelor de apel şi nu trei, cum a vrut Liviu Dragnea. Legea merge la promulgare.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art.54 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, în sensul stabilirii regulii judecării apelurilor în complet de 2 judecători, şi nu în complet de 3 judecători, aşa cum se prevede, în prezent, în cuprinsul art. 54 alin. (2) din actul normativ de bază.

Potrivit iniţiativei legislative, legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2022. Iniţiativa de lege mai prevede că „recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepţia cazurilor în care legea prevede altfel”.

Votul din Senat este decizional, legea urmând să meargă la președinte pentru promulgare.

Mai multe articole despre:
senat complet judecatori