MENIU

Şefa DNA, comparată cu Vlad Ţepeş de un ministru

<p>Şefa DNA,&nbsp;Laura Codruța Kovesi</p>

Luni, la sediul Ministerului Afacerilor Interne are loc bilanţul pe anul 2014. La eveniment sunt prezenţi preşedintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul de Interne, Gabriel Oprea, ministrul Apărării, Mircea Duşa, cel al Justiţiei, Robert Cazanciuc, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, directorul SRI, Eduard Hellvig, şi procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Dacă şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a susţinut în discursul său că relaţia dintre angajaţii MAI şi politicieni este o vulnerabilitate, mai ales pe plan local, aceasta a fost contrazisă de ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Totuşi, Rus a avut cuvinte de laudă pentru Kovesi, pe care a comparat-o cu Vlad Ţepeş.

"Trebuie să înţelegem cu toţii că bătălia pentru corectitudine şi progres ne aparţine tuturor. Nu trebuie să arătăm cu degetul către doamna Codruţa sau să o urâm. Ea îşi face treaba. Trebuie să ne facem cu toţii treaba. A mai fost unul în istorie - Vlad Ţepeş. Boierii s-au mutat toţi la turci şi efectele s-au văzut", a declarat ministrul Transporturilor, citat de stiripesurse.ro.

Mai multe articole despre:
DNA Laura Codruţa Kovesi Ioan Rus sefa dna