Se pregătește o întâlnire crucială între Trump, Putin și Zelenski. Când și unde ar putea avea loc trilaterala
Negocierile privind pacea în Ucraina par să fi intrat în linie dreaptă. Se pregătește o trilaterală Trump-Putin-Zelenski, la finalul acestei săptămâni, potrivit presei internaționale care citează surse apropiate subiectului.
Jurnaliștii spun că diplomații europeni ar fi fost informați de omologii lor americani să fie pregătiți pentru o întâlnire între cei trei șefi de stat la sfârșitul săptămânii, care ar putea avea loc în funcție de rezultatul discuțiilor de luni, de la Casa Albă.
În aceste momente sunt discuții în privința locului în care se va desfășura trilaterala Trump-Putin- Zelenski. Presa internațională susține că Donald Trump a propus Casa Albă, Vladimir Putin a sugerat Minsk, capitala Belarusului, iar Volodimir Zelenski, la Istanbul.