ŞCOALA, DUPĂ 25 DE ANI. DEZASTRUL DIN ÎNVĂŢĂMÂNT: "Nu miniştrii au fost vinovaţi, ci clasa politică"

Gheorghe M. Ştefan, fost ministru al Educaţiei în perioada 28 iunie 1990 - 16 octombrie 1991, a explicat într-un interviu serial acordat în exclusivitate REALITATEA.NET cum s-a ajuns la "dezastrul" din învăţământul românesc. Acesta a spus că politicienii nu sunt interesaţi să investească în şcoală pentru că nu au beneficii imediate. "Dacă politicienii s-ar ocupa foarte intens de şcoală şi ar face nişte lucruri bune pentru şcoală, imaginea lor în faţa alegătorilor ar creşte enorm".

Este dezastrul din învăţământul românesc o falsă problemă pentru politicieni?

Nu, nu sunt interesaţi. Eu întreb câte minute s-au ocupat de această problemă în plenul Parlamentului. Vă spun, s-ar putea să fie 15 minute pe an, în anumiţi ani. Asta îţi arată un dezinteres fundamental! De aceea, eu mă simt foarte solidar cu toţi miniştrii învăţământului, pentru că ei au fost complet nesprijiniţi de clasa politică, indiferent de coaliţiile care au stat în spatele lor. Acest dezinteres ţine de natura clasei politice de la noi. Sigur că sunt multe asemănări cu lucruri care se întâmplă şi în alte părţi. Dezinteresul acesta face ca, în primul rând, şcoala să fie subfinanţată. Aceasta este o chestiune clară. Sigur, noi nu suntem o ţară bogată, dar eu mă refer la resursele pe care le are ţara noastră, atât cât le are. Din resursele acestea puţine, totuşi nu se acordă învăţământului cât trebuie, de aici rezultând o mulţime de efecte negative. Lipsa de voinţă politică referitoare la învăţământ este absolut dezastruoasă. Există însă câţiva politicieni care, în comisiile de învăţământ, se ocupă, săracii, de învăţământ. Dar ei nu pot influenţa întregul Parlament. Ei nu sunt sprijiniţi. Chiar dacă au cele mai bune intenţii şi cele mai bune idei. Aspectul politico-financiar este, după părerea mea, dezastruos. Politicienii nu sunt în stare să înţeleagă că, într-adevăr, şcoala nu le aduce niciun beneficiu financiar imediat. Ceea ce nu înţeleg, şi mi se pare o chestiune foarte gravă, este că implicarea în şcoală le-ar aduce foarte multe avantaje. Pentru că, vă daţi seama, în fiecare familie există copii, există oameni implicaţi. Dacă la un moment dat politicienii s-ar ocupa foarte intens de şcoală şi ar face nişte lucruri bune pentru şcoală, imaginea lor în faţa alegătorilor ar creşte enorm. Dar nu-i interesează şi se pare că sunt orbiţi de celelalte avantaje pe care le pot obţine.

Nu sunt interesaţi să investească în resursa umană?

Problema este că ei ar trebui să fie interesaţi, pentru că vin alegerile următoare. Şi se va pune problema dacă au făcut ceva bun pentru şcoală. Acest aspect se va simţi în atitudinea alegătorilor. Dar nu-i interesează! Înseamnă că ei îşi prepară alegerile următoare pe alte căi. Îmi pare rău, dar nu sunt cele mai oneste. Înseamnă că nu aşa cred ei că vor fi realeşi. Dacă ei ar fi convinşi că vor fi realeşi pe baza a ceea ce fac pentru populaţia acestei ţări, atunci primul lucru la care ar trebui să se gândească ar fi şcoala. Nicăieri nu ar deveni mai vizibili. Nicăieri n-ar câştiga mai bine decât investind în şcoală. Asta îmi arată că la majoritatea politicienilor nu este vorba de incapacitatea de înţelegere. Poate de o anumită formă de ticăloşie, îmi pare rău că trebuie să folosesc termenul, dar asta este.

Deci clasa politică este principalul vinovat pentru dezastrul din învăţământ?

Acum, să ştiţi, vina nu este numai a clasei politice. Şi în rândul corpului didactic există o inerţie foarte mare. Cum se manifestă această inerţie? De fapt, lumea în care trăim are o dinamică. Şi, în general, fiinţa umană este o fiinţă reluctantă, nu acceptă schimbarea uşor. Asta este natura noastră. Ei bine, în cazul cadrelor didactice, deci în cazul celor care se ocupă de cunoaştere, de diseminarea ei, ar trebui ca mobilitatea şi capacitatea de adaptare la ceea ce se întâmplă în jurul nostru să fie mai mare. Însă nu este suficient. Aceasta nu este o critică pe care o fac cadrelor didactice din România. Se întâmplă peste tot în lume. Aceasta nu este o caracteristică a şcolii noastre. În şcoala noastră există multe lucruri bune, care se păstrează. De exemplu, noi dăm foarte mare atenţie ştiinţelor exacte. Unii spun că prea mult, eu nu spun că e prea mult şi trebuie insistat. Poate trebuie făcut altfel.

După 25 de ani de la Revoluţia din '89 şi aproape 20 de miniştri ai Educaţiei, dacă ar fi să nominalizaţi, cine credeţi că este vinovat?

Nu miniştrii au fost vinovaţi, ci clasa politică. Am un fel de solidaritate cu acei oameni care au stat în biroul ăla, pentru că ştiu cât de ignorată este de clasa politică activitatea ministrului învăţământului. A fost continuă. Am urmărit cu atenţie.

Dar în perioada în care aţi fost ministru v-aţi lovit de astfel de probleme? Aţi avut proiecte pentru care nu aţi găsit susţinere?

Da, sigur. În primul rând lucrurile n-am reuşit să determin o discuţie în Guvern, timp de un an şi jumătate, despre şcoală.

Deci nu a existat aşa ceva?

Nu a existat aşa ceva. Şi nici n-am auzit să fi fost vreuna. N-am reuşit să fac o şedinţă în care să discutăm despre şcoală. Mai făceam câte o propunere care trebuia să treacă prin Parlament. Aveam o majoritate de 70 la sută, ca asta de acum. În mod normal, trebuia să-mi iasă orice. Nu se punea problema să nu iasă ceva, când ai o majoritate de 70 la sută. Aşa avea FSN-ul. Eu nu eram membru FSN, dar eram în partidul care era sprijinit 70 la sută în Parlament. Îi strângeam pe toţi, într-o cameră mare la Parlament şi spuneam: "Domnule, vreau să propun asta". Nu le plăcea, dar până la urmă îi convingeam. Ziceam: "Domnule, dacă intru, votaţi?". "Da, domnule". Intram, nu votau. Era ceva de nedescris. Pe vremea aceea nu erau atât de ticăloşi. Erau incapabili, adunaţi de peste tot. Nu-i ducea mintea. Între timp au fost înlocuiţi şi au venit "băieţii deştepţi", despre care nu cred că nu înţeleg, ci mai degrabă nu vor să înţeleagă. Pentru că sunt capabili să înţeleagă. Eu am avut o relaţie foarte proastă cu Parlamentul. Îngrozitor de proastă. Este şi motivul pentru care nu-mi ieşea nimic.

Credeţi că acest lucru se întâmplă şi astăzi?

Păi, de câte ori auziţi în Parlament că se votează vreo lege despre şcoală? Nimeni nu vrea să scrie manuale de disciplină, poate nici nu se poate. Ministrul învăţământului nu trebuie să fie neaparat un om politic. El trebuie să fie un om cu viziune, atât. Politica ministrului învăţământului trebuie să fie pe termen lung. În momentul în care vrei să faci o anumită schimbare pe termen lung, ori lumea nu te crede, ori nu te sprijină, ori chiar au dreptate să pună la îndoială ce faci, pentru că este foarte greu să faci previziuni.

Poate şi schimbările dese au detereminat decăderea sistemului?

Nu pot să-mi dau seama cât este lipsă de preocupare şi cât dificultatea esenţială a problemei. E o problemă dificilă. Trebuie să luăm taurul de coarne şi să schimbăm tot.

Care ar fi soluţiile pentru învăţământul din România?

Ar trebui să facem dezbateri. Eu nu sunt în măsura în care să spun: "Am eu o soluţia!". Ne-ar trebui un dialog. Şi manualele trebuie să fie diferenţiate. O parte scrisă cu litere mari şi o parte cu litere mici. Trebuie învăţat tot ce e scris cu litere mari şi doar cine doreşte să le citească şi pe cele cu litere mici. Avem instrumente. Totul este să ne punem mintea la contribuţie, dar să avem şi finanţare. Şi mă întorc iar la voinţa politică... (VA URMA)