MENIU

Schimbare propusă pe etichetele alimentelor: comercianții vor înlocuirea datei de expirare pentru a reduce risipa

Reprezentanții industriei alimentare din România propun modificarea modului în care sunt etichetate produsele de la raft, susținând că actualul sistem bazat exclusiv pe data expirării contribuie semnificativ la risipa de alimente.

Comercianții solicită introducerea unor termene distincte care să indice clar perioada de comercializare și perioada de consum sigur a produselor.

Potrivit specialiștilor din domeniu, menținerea unei singure date-limită pe ambalaj creează confuzie în rândul consumatorilor și limitează posibilitatea vânzării produselor cu discount sau a donării acestora, chiar dacă ele sunt încă sigure pentru consum.

Două date diferite pe ambalaj

Vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii din România (ANCMMR), Feliciu Paraschiv, a explicat că soluția ar fi introducerea a două informații distincte pe etichete: data până la care produsul poate fi vândut în magazine și data până la care acesta poate fi consumat în siguranță.

„Actuala formă a datei de expirare nu este suficientă. Avem fie data expirării, fie data producției și un termen de valabilitate. Ar fi necesar un indicator clar care să arate până când produsul este bun pentru consum. Data producției, de multe ori, îi face pe clienți reticenți, mai ales în cazul conservelor, deși produsul este perfect sigur”, a declarat Paraschiv în cadrul dezbaterii „România la raft”, organizată de Coaliția pentru Libertatea Comerțului și a Comunicării.

Reduceri, donații și mai puțină mâncare aruncată

Potrivit acestuia, lipsa unei delimitări clare între perioada de vânzare și cea de consum determină pierderi semnificative. De exemplu, atunci când un produs intră la reducere cu puțin timp înainte de data expirării, consumatorii evită să cumpere cantități mai mari, temându-se că nu le vor putea consuma la timp.

În plus, produsele nu mai pot fi donate după depășirea datei-limită de pe ambalaj, chiar dacă ele ar putea fi consumate în siguranță încă luni de zile. Printr-un sistem care să permită vânzarea până la o anumită dată și consumul ulterior pe o perioadă mai lungă, alimentele ar putea fi redirecționate către organizații sociale sau cumpărate de clienți fără riscul de a fi aruncate.

„Dacă legea ar permite comercializarea până la o anumită dată, iar produsul ar rămâne bun de consum încă trei luni, ar exista posibilitatea donării și a reducerii risipei alimentare”, a subliniat reprezentantul ANCMMR.

Risipa alimentară, o problemă tot mai mare

Comercianții atrag atenția că risipa alimentară este o problemă majoră la nivel european, iar România nu face excepție. Din contră, fenomenul s-a accentuat în ultimii ani, ceea ce face necesară regândirea regulilor de etichetare și a legislației aferente.

Propunerea urmează să fie analizată în cadrul dezbaterilor cu autoritățile și organismele de reglementare, însă susținătorii săi consideră că o astfel de schimbare ar aduce beneficii atât comercianților, cât și consumatorilor, contribuind totodată la protejarea mediului și reducerea pierderilor alimentare.