MENIU

Scandalul „sexgate în sutană": Episcopul de Huși apare într-un filmuleț pornografic de 15 minute

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană": Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins propunerea de arestare a trei preoţi acuzaţi că l-au şantajat pe Episcopul Huşilor, Corneliu Bârlădeanu, cu un filmuleţ în care acesta ar apărea împreună cu un fost elev de seminar, în prezent preot, într-o postură compromiţătoare.

Judecătorii vasluieni au dispus plasarea celor trei preoţi în arest la domiciliu, impunându-le o serie de obligaţii, pe lângă interdicţia de a părăsi imobilele în care locuiesc.

Cei trei preoţi au părăsit arestul Poliţiei Vaslui în jurul orei 16.00, când le-au expirat mandatele de reţinere. În faţa judecătorilor, aceştia s-au prevalat de dreptul la tăcere, fiind reprezentaţi de avocaţi.

Sentinţa pronunţată de judecătorii vasluieni nu este definitivă, Curtea de Apel Iaşi urmând să hotărască dacă cei trei preoţi vor fi cercetaţi în stare de libertate sau în arest la domiciliu.

O filmare compromiţătoare de 15 minute l-ar prezenta pe episcopul Corneliu Bârlădeanu ar apărea în ipostaze compromiţătoare pe o filmare de 15 minute, alături de un tânăr, despre care surse neoficiale afirmă că ar fi un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, în prezent preot într-o comună din Vaslui.

Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, a depus luni, 12 iunie, o plângere la DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, sesizând că ar fi şantajat de preotul Cristi Sebastian Jitaru, arhimandrit în cadrul Catedralei Episcopalei Huşi. Surse judiciare au precizat pentru "Adevărul" că pe data de 30 mai 2017 consilierii Episcopiei Huşilor au fost abordaţi de preotul Jitaru.

Arhimandritul le-ar fi spus că deţine un material compromiţător cu Episcopul Corneliu şi le-ar fi spus că, în cazul în care Preafericitul Corneliu nu va interveni pentru a-l propune pentru funcţia de episcop vicar, va oferi presei materialul compromiţător şi-l va folosi în cadrul Sfântului Sinod din data de 15 iunie pentru a-l denigra.

Mai multe articole despre:
preoţi filmare preoți