MENIU

Scandalul momentului. Acuzații dure: „L-au omorât!”

Foto arhivă

Antonia, soția lui Rudel Obreja, susține că fostul președinte al Federației Române de Box este bolnav de cancer, internat în stare gravă. Rudel Obreja efectuează o condamnare de 5 ani în dosarul „Gala Bute”. 

Soția lui Rudel Obreja se plânge de tratamentul pe care fostul președinte al FR Box l-ar fi îndurat în penitenciarul Jilava și spune că în acest moment este internat la spitalul Floreasca. 

„Soțul meu este în stare critică”

„Soţul meu este în stare critică la spital. A fost dus la spital în afara penitenciarului foarte târziu, după multe cereri făcute de soţul meu către doctorul din penitenciarului Jilava, Pădurean Lucian. Este prizonier cu gardian în cameră 24 din 24 de ore. 

Stă acolo şi când este consultat de medic, nu i se respectă secretul actului medical, nu i se respectă dreptul la convorbiri telefonice cu familia chiar dacă legea îi permite. Din 22 iunie, de când a fost internat, el nu poate comunica prin telefon, normal, omeneşte cu familia”, a declarat soţia lui Rudel Obreja.

Abia pe 22 iunie a fost trimis la Spitalul Floreasca, unde in urma unei ecografii abdominale în UPU se hotărăşte internarea pentru că acolo apare ceva. După CT la patru zile distanta se confirmă acest diagnostic îngrozitor: cancer. Deci oamenii îl tratau în penitenciar cu NoSpa pentru scolioză şi omul avea cancer”, a declarat Antonia Obreja.

Soția fostului mare boxer susține că este nevoie de o expertiză de la Institutul de Medicină Legală pentru ca instața de judecată să meargă mai departe cu procesul.

„Eu nu acuz penitenciarul. Procedural, medicul este suveran. Acuz acest medic că nu l-a trimis la tratament la specialist. Dar are obligația să îl trimită la specialist, nu la un spital care nu are competență. Nu vreau să fie soțul meu un caz, dar pentru el acum este important ca experitza medicală de la INML să se facă foarte repede. Fac apel la conducerea institutului să facă această expertiză, pentru că fără ea, instanța nu merge mai departe”, a declarat la Realitatea Plus soția lui Rudel Obreja.

Mai multe articole despre:
rudel obreja cancer antonia obreja