MENIU

Sat uitat de primari. Fără apă potabilă sau gaze, drumuri distruse. Ce spun autoritățile

Sat uitat de primari

Un cartier întreg din Breaza este rupt de lume. Oamenii nu pot ajunge la propriile locuințe cu mașinile, nu-și pot duce copiii la școală, din cauza drumurilor distruse. Mai grav este că nimeni nu are nici apă potabilă.

Dacă te uiți la casele micuțe și verdeața ce le înconjoară, gospodăriile din Podu Corbului pare că fac parte dintr-un sătuc rupt din poveste. Poveste din Evul Mediu, însă, pentru că locuitorii abia de pot ieși din case, din cauza drumului îngrozitor.

,,Este greu. Eu sunt învățat, dar pentru copii… uitați-vă cum merg în pietre. Eu stau undeva mai sus, mașinile le las aici jos. Dacă vii seara după ora 21:00, când se întunecă, dacă ai copil sau bagaje, nu ai cum sa ajungi acasă, îți este frică că te mănâncă ursul pe drum’’

,,Greu ajung acasă, dar bărbatul meu, care este imobilizat la pat… Eu trebuie să car de toate, trebuie să chemăm 4-5 băieți să îl ducă jos’’, a precizat o localnică.

,,Trebuie să fii foarte atent pe unde calci. Acesta e chiar drumul bun, refăcut de locuitori din fondurile proprii’’, ,,Aici, drumul e fugit, am fost în repetate rânduri la primarii care s-au perindat, numai promisiuni… Deci aici nu se putea trece, ce e făcut este o improvizație a mea. Am făcut drum să pot și eu să ajung acasă’’, au mărturisit alți localnici.

Că vor avea apă potabilă sau gaze e deja un mit pentru locuitorii din Podul Corbului.

,,Am cerut app primarului și nicio speranță. Avem noroc că avem fântană, ne-am făcut fântâni și eu si băiatul meu. Mai greu că trebuie să aducem lemne tocmai de la Sinaia, nu poate să urce mașina’’, a explicat unul dintre locuitorii satului.

De-a lungul anilor, oamenii au tot strigat după ajutor din partea autorităților, dar degeaba.

,,Care vine stă un mandate. Zice că din cauza celuilalt nu are bani. Niciodată nu se face nimic la noi‘’, a precizat un sătean.

Primarul din Breaza, Bogdan Novac, a dat asigurări că se va interveni chiar de săptămâna viitoare.

,,Urmează să se intervină pentru refacerea drumului săptămâna viitoare. Aici lucrăm la documentația tehnică’’, a declarat acesta.

Mai multe articole despre:
sat breaza apa potabila drumuri distruse