MENIU

Șase răniți într-un accident rutier grav în Slimnic, Sibiu

Șase răniți într-un accident rutier grav în Slimnic, Sibiu. Foto: Agerpres

Duminică după-amiază, în localitatea Slimnic din județul Sibiu, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două mașini. Incidentul s-a produs pe DN 14 și a rezultat în șase persoane rănite. Echipele de intervenție au fost mobilizate imediat pentru a oferi asistență medicală.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj SMURD cu medic, două ambulanţe, dintre care una cu medic, o autospecială de transport personal şi victime multiple, o autospecială de descarcerare şi una de stingere.

IPJ a informat că, din primele cercetări efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Rusciori, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, din judeţul Mureş, scrie Agerpres.

Cum îl ajută Rafila pe Grindeanu să scape mai repede de spitalele CFR

Impactul a dus la vătămarea corporală a doi minori din primul autoturism, precum şi a şoferului şi a două pasagere, de 59, respectiv 82 de ani, din al doilea autoturism.

Au fost evaluate medical şase persoane implicate în accident, patru adulţi şi doi minori, de 7, respectiv 12 ani. Minorii au fost preluaţi de echipajele de la Ambulanţă. Un adult a refuzat transportul la spital.

Celelalte trei persoane sunt transportate la UPU Sibiu: o femeie de 82 de ani cu multiple traumatisme, una de 59 de ani cu traumatism la membre şi un bărbat de 58 de ani cu multiple contuzii.

Cei doi copii au suferit traumatisme de membre superioare şi inferioare şi traumatisme cranio-faciale, fiind transportaţi la CPU Luther în stare stabilă.

Circulaţia pe DN 14 a fost reluată, dar se circulă îngreunat, potrivit IPJ Sibiu.

Permisul de conducere în format fizic ar putea să dispară. Propunerea UE care dă peste cap ce știam despre actul rutier

Mai multe articole despre:
accident masini politie smurd ipj sibiu