MENIU

Samsung a anunțat data la care va lansa telefonul cu display flexibil! Când va fi scos la vânzare

Zvonurile despre un smartphone cu display flexibil de la Samsung datează din urmă cu mai mulţi ani, încă de când compania coreană a prezentat astfel de panouri OLED sub formă de prototip.

Se pare însă că telefoanele cu ecran curbat şi fără margini încă sunt „pe val”, nefiind nevoie de un nou concept de design care să le înlocuiască. Noul termen pentru tehnologia flexibilă este acum anul 2019, scrie Go4it.

Kim Tae-woong, inginer în cadrul Samsung Display, susţine că modelele din prezent se vând destul de bine şi că eliminarea marginilor va mai susţine tehnologia actuală la un nivel profitabil câţiva ani de acum înainte. Întrucât piaţa nu cere alt tip de tehnologie, Samsung nu are prea multe motive să accelereze dezvoltarea dispozitivelor flexibile.

Cel mai probabil, telefoanele cu display-uri flexibile vor fi lansate pe piaţă în 2019, însă nu este clar dacă vor intra direct în dispozitive mainstream, sau dacă vor fi lansate într-o serie limitată, asemeni modelelor Galaxy Note 4 Edge sau smartphone-ului G Flex de la LG. 

Mai multe articole despre:
Samsung telefoane ecran flexibil