Salariul unui muncitor nepalez care strânge resturile de pe plajă i-a lăsat pe români cu gura căscată
Salariul unui nepalez care strânge gunoiul pe plaja din Mamaia a stârnit discuții aprinse în spațiul public, readucând în prim-plan realitățile muncitorilor străini din România și condițiile în care aceștia lucrează.
România a devenit în ultimii ani o destinație tot mai atractivă pentru muncitorii veniți din țări precum Nepal, Bangladesh, Sri Lanka, Pakistan sau India, care acoperă deficitul de forță de muncă din diverse sectoare economice.
Într-un videoclip viral apărut recent pe rețelele sociale, un muncitor nepalez care lucrează pe plaja din Mamaia a dezvăluit cu sinceritate că salariul său lunar este de 2400 de lei, iar cazarea și masa îi sunt asigurate gratuit. Pe lângă acest venit, el mai câștigă între 50 și 60 de lei pe zi din colectarea sticlelor goale, pe care le returnează în magazine contra garanției.
@lucianpopaoficial #nepalez #salariu #romania #lucianpopa ♬ original sound - Lucian Popa
Comentariile publicului la videoclip reflectă o gamă largă de opinii, de la simpatie la suspiciune, și aduc în discuție modul în care angajatorii gestionează relațiile de muncă cu lucrătorii străini. Unii susțin că românii preferă ajutoarele sociale în loc să muncească, în timp ce alții afirmă că mulți dintre muncitorii străini nu sunt mulțumiți de condițiile de muncă și plănuiesc să plece mai departe în Europa.
Cea mai înaltă cruce din țară a fost construită de o echipă compusă doar din nepalezi
„Bravo lui! Ai noștri preferă ajutorul social!”
„Unde lucrez eu au adus vreo 200 de persoane, dar 90% din ei nu le plăcea munca… le plăcea șprițul. Mulți strângeau bani ca să plece mai departe în Europa.”
Un nepalez mai norocos
Pe de altă parte, un videoclip care a făcut furori pe rețelele de socializare la îneputul anului îl prezintă pe un nepalez care dezvăluie un salariu mult mai mare.
Bărbatul a dezvăluit că salariul său lunar este de 4.000 de lei, însă nu a specificat domeniul în care lucrează. De asemenea, el a menționat că lucrează opt ore pe zi și are două zile libere pe săptămână, iar cazarea și mesele sunt asigurate de angajator. Din cei 4.000 de lei câștigați, aproape toți banii sunt trimiși familiei sale din Nepal, între 3.000 și 3.500 de lei lunar.
@lucianpopaoficial #nepal #nepalez #salariu #fortademunca ♬ original sound - Lucian Popa
România a devenit o destinație atractivă pentru muncitorii asiatici, iar acest fenomen este susținut de condițiile favorabile de muncă oferite de angajatori. Deși salariul de 4.000 de lei poate părea modest în comparație cu standardele românești, acesta reprezintă un venit considerabil pentru muncitorii din țările asiatice, unde câștigurile lunare pot fi de trei sau chiar patru ori mai mici decât în România.