MENIU

Salarii mai MARI pentru gardienii din penitenciare, din octombrie. Cu cât le cresc veniturile

Agenţii şi ofiterii de penitenciare vor primi începând cu 01 octombrie 2017 o majorare salarială de 10% aplicată la salariul brut.

Săptămâna această proiectul ar trebui să între în Guvern după cum a informat Ministrul justiției. Această formulare elimină și discuția cu data intrării în vigoare, spune sindicatele din penitenciare.

Potrivit Federaţiei Sindicatelor din Penitenciare, propunerea legislativă conţine un articol unic, care include şi funcţionarii publici pe lista majorărilor de salarii, alături de poliţiştii şi personalul din Ministerul Apărării:

"Articol unic – Dupa alineatul (7) al articolului II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2016 privind unele masuri pentru salarizarea personalului platit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal- bugetare, se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu urmatorul cuprins:

"(8) Prevederile alin. (5) si (7) se aplica in mod corespunzator si functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare."

Adăugirea apare la Legea 152/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare.
 
În lege se spune că, începând cu data de 1 octombrie 2017 se majorează cu 10% cuantumul brut al salariilor de funcție ale polițiștilor din Ministerul Afacerilor Interne și unitățile/instituțiile/structurile aflate în subordinea să, cu excepția celui care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.
 
Începând cu data de 1 octombrie 2017 se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția personalului civil din Ministerul Apărării Naționale și instituțiile aflate în subordinea să, precum și a celui care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.
 
Majorările acordate personalului din cadrul instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, potrivit alin. (3) lit. b), alin. (5) și (6), se aplică la salariul de bază/soldă de bază/salariul de funcție cuvenit/cuvenită, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe țara garantat în plată, și se adaugă la acesta/această.

Mai multe articole despre:
penitenciare