MENIU

ROMARM respinge acuzațiile privind numirile ilegale din CA: „Totul a fost transparent și legal”

Foto/Arhivă

Compania Națională ROMARM S.A. a emis un comunicat oficial ca răspuns la demersurile Ministrului Economiei, Radu Miruță. Reacția vine după ce ministrul a trimis Corpul de Control pentru a verifica modul în care au fost derulate procesele de selecție pentru Consiliul de Administrație și pentru funcția de director al companiei, ca urmare a unor sesizări primite.

Acuzații de ilegalitate versus Transparență

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat miercuri, 12 noiembrie, că a sesizat Parchetul, DNA și AMEPIP în privința conducerii Companiei Naționale ROMARM S.A.

Decizia vine după ce raportul Corpului său de Control a indicat că procesele de selecție pentru Consiliul de Administrație (CA) și pentru funcția de director s-au desfășurat "cu încălcarea legii".

Potrivit ministrului, raportul arată că numirile ar fi avut o destinație clară, iar documentele de selecție depuse de actualul director nu au putut fi dovedite, motiv pentru care a cerut clarificarea de urgență a situației de către autoritățile judiciare.

Romarm spune că totul s-a făcut „în spiritul guvernanței corporative” 

În replică, ROMARM reafirmă "transparența proceselor de selecție și condamnă atacurile mediatice", susținând că toate procedurile au fost desfășurate "transparent, echitabil și conform legislației în vigoare", în spiritul guvernanței corporative (OUG nr. 109/2011). Compania subliniază că procesul de recrutare a fost gestionat de firme private specializate – un joint venture recunoscut internațional – tocmai pentru a garanta independența și obiectivitatea deciziei.

ROMARM a mers mai departe, avertizând asupra consecințelor. Compania, aflată în plin proces de negociere a unor parteneriate strategice internaționale esențiale pentru industria națională de apărare, susține că "intervențiile mediatice nefondate sau tendențioase" destabilizează colaborările, pot altera echilibrul negocierilor și slăbesc poziția strategică a României.

Conducerea a subliniat că menținerea unui climat public stabil și bazat pe încredere este o condiție fundamentală pentru atragerea de noi investiții străine, declarând că este deschisă să prezinte presei și instituțiilor toate documentele aferente proceselor de numire, în limitele impuse de confidențialitatea parteneriatelor.

Mai multe articole despre:
scandal romar acuzatii miruta romarm