MENIU

Românul care a purtat toată viaţa COSTUM POPULAR: "Hainele obişnuite mi-au întunecat viaţa"

Povestea românului care toată viaţa a purtat costum popular

Ilie Răduţ, din comuna sibiană Râu Sadului, şi-a trăit toată viaţa îmbrăcat numai în costum popular, fie că se afla în gospodăria natală, la biserică, la nunţi, pe litoral sau pe străzile marilor oraşe.

Povestea lui moş Ilie Răduţ (92 de ani) din localitatea sibiană Râu Sadului a purtat toată viaţa doar costum popular.

„De când m-am pomenit, hainele obişnuite mi-au întunecat viaţa, nu le puteam vedea. Soţia mi-a murit de 20 de ani, unele costume sunt făcute şi de ea, iar pe restul le-am făcut eu. Vreo două-trei mai am şi de la părinţi, că doar ei mi-au pus prima oară straiele populare pe mine. Şi ei s-au prăpădit, iar eu am rămas cu costumul", îşi începe povestea moş Răduţ.

Ia veche e albă, cu broderie migăloasă, cu fir negru, port specific satelor din Mărginimea Sibiului. Cu ea, cu pantalonii de postav, cu şerparul, pieptarul şi clopul nelipsit, Moş Răduţ a umblat peste tot. Şi acasă, şi la biserică, şi în Sibiu, şi la Târgu Mureş, şi pe bulevardele Capitalei.

Ba chiar şi la marea cea mare moş Răduţ nu s-a putut duce altfel decât în costumul popular românesc. "Am fost la mare de două ori îmbrăcat cu haine populare, a fost foarte frumos, oamenii se uitau uimiţi la mine. Acolo mi-a plăcut cel mai mult, lume multă, apă multă, poveşti multe. Pe unde mă duc, oamenii se uită uimiţi la mine, când mă văd în costum popular. Mă întreabă de unde sunt, cum mă numesc", povesteşte moşul, amuzat.

Moş Răduţ a prins şi războiul, pe care l-a făcut din Ardeal până în Cehoslovacia, şi a fost o viaţă întreagă crescător de oi. Ani la rând, a bătut munţii şi câmpiile cu turmele, îmbrăcat în costum popular. „Am făcut transhumanţa pe jos, dormeam sub cerul liber, în cojoc. Tot în costum popular am umblat şi cu oile”, povesteşte bătrânul.

Citeşte mai mult pe worldwideromania.com.

Mai multe articole despre:
Sibiu român costum popular straie populare