MENIU

Alerta de caniculă a fost prelungită până mâine. Temperaturi extreme în 11 județe

<p>Rom&acirc;nia se topeşte! Sudul şi sud-estul ţării, sub COD GALBEN de caniculă. De luni, COD PORTOCALIU</p>

Meteorologii au prelungit, luni, atenționarea Cod galben de caniculă, pentru 11 județe din sud-est și municipiul București, dar și de instabilitate atmosferică, la nivelul a 24 de județe din zonele Transilvaniei, Olteniei și Moldovei, până în seara zilei de 2 august.

UPDATE. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineaţă o avertizare Cod Galben de ploi, valabilă în perioada 1 august, ora 16.00 – 2 august, ora 18.00.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în sud-vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, iar din a doua parte a nopţii îndeosebi în centru, nord şi nord-est, precum şi la munte. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, averse şi pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi punctiform 30...40 l/mp.

De asemenea, în noaptea de marţi spre miercuri (2-3 august), manifestări ale instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în sud-estul ţării.

COD GALBEN de caniculă, valabil luni

Astăzi, 1 august, valul de căldură se va intensifica şi se va extinde, cuprinzând sudul şi estul ţării, unde se vor atinge frecvent temperaturi maxime de 35...36 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova, dar pe arii restrânse şi în zonele de câmpie şi podiş din regiunile intracarpatice.

 

COD PORTOCALIU de caniculă, valabil luni

În după-amiaza zilei de astăzi, 1 august, judeţele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, se vor atinge local maxime termice de 37...38 de grade, iar izolat se vor înregistra valori în jurul a 39 de grade şi, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

 

Pe durata întregii zile de marți, 2 august, vremea continua să fie caniculară în Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei, unde se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul a 35 de grade și izolat 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar disconfortul termic se va menține accentuat.