MENIU

România, condamnată din nou la CEDO pentru condițiile de detenție

Statul român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) la plata a 7.000 de euro daune materiale cetățeanului Mircea Dan Butiuc pentru tratamentul degradant la care a fost supus în timpul detenției din penitenciarul de la Poarta Albă, informează marți un comunicat al CEDO.

Reclamația a fost depusă de cetățenii români Mircea Dan Butiuc și Andrei Dumitrof în 2007, dar ulterior cel de-al doilea a anunțat CEDO că renunță la acțiune în iunie 2013.

Mircea Dan Butiuc a fost condamnat în 2006 pentru trafic de droguri la opt ani de închisoare în penitenciarul de la Poarta Albă. El a fost eliberat condiționat în 2010 și trăiește în prezent în Constanța.

Ambii bărbați s-au plâns la CEDO de tratamentul inuman și degradant la care au fost supuși în timpul detenției.

Mircea Dan Butiuc s-a plâns în special că a trebuit să trăiască într-o celulă de 35 mp împreună cu alți 14 prizonieri, fără o ventilație corespunzătoare. În plus, el a reclamat lipsa de igienă și a încălzirii în timpul iernii, precum și faptul că celula în care trăia era infestată cu păduchi și gândaci. Nu în ultimul rând, el s-a plâns de faptul că a fost silit în mod regulat să se dezbrace pentru a fi percheziționat, precum și faptul că a fost supus la intimidări de către paznicii închisorii.

CEDO a decis că articolul 3 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea torturii și a tratamentului degrandant, a fost încălcat și a dispus ca statul român să-i plătească lui Mircea Dan Butiuc daune materiale de 7.000 de euro și cheltuieli de judecată de 35 de euro.