MENIU

Restricții de trafic pe autostrada București – Constanța

Sursa foto: Arhivă

Autoritățile au instituit restricții de trafic pe autostrada București – Constanța, valabile începând de vineri, în zona podului peste brațul Borcea.

Restricțiile sunt la kilometrul 149 al A2, pe sensul de mers București-Constanța. Constructorii modernizează podul peste Dunăre și intervin la calea de rulare, au precizat, vineri, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, într-un comunicat de presă.

Ca urmare, a fost închis un sens de mers, iar șoferii trebuie să conducă cu viteză redusă.

„Vor fi realizate următoarele lucrări de reparații și reabilitare: înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale – la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podurile principale, cât și pe viaductele de acces, consolidări structurale cu benzi din fibre de carbon grinzi precomprimate”, a anunțat CNAIR.

Podul peste brațul Borcea are lungimea de 970 metri. Este un pod combinat de cale ferată și șosea, care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavoda, conectează orașele Fetești și Cernavodă, dar și regiunile Dobrogea și Muntenia.

Mai multe articole despre:
restrictii de trafic autostrada cnair