MENIU

Regina Elena a României, alături de regele Mihai - VIDEO

S-a scris o pagină de istorie la Curtea de Argeș. Rămășițele pământești ale Reginei Elena, mama Regelui Mihai, au fost reînhumate, astăzi, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală. Dorința ultimului rege al românilor a devenit, astfel, faptă. Sicriul a fost repatriat, ieri, cu o aeronavă a Forțelor Aeriene Române, la peste șapte decenii de la plecarea în exil și la 37 de ani de la moartea Reginei Mamă. 

Pentru prima dată în istoria României, toți regii și toate reginele României sunt împreună. Așa cum și-a dorit regele Mihai, rămășițele pământești ale mamei sale au fost reînhumate la Curtea de Argeș.


La momentele încărcate de emoție și istorie au participat membrii Familiei Regale, printre care Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și fostul principe Nicolae.


Sute de oameni, veniți din toate colțurile țării, s-au recules la catafalc și au adus flori albe.


Rămășițele pământești ale Reginei Elena au fost aduse în țară vineri, cu o aeronavă militară. În drumul spre Curtea de Argeș, cortegiul funerar a oprit la Palatul Elisabeta din București, unde sicriul a fost depus în Sala Regilor. 

Mai multe articole despre:
null