MENIU

Regele Mihai a devenit membru de onoare al Academiei Române

Fostul suvern al României, regele Mihai, a devenit membru de onoare al Academiei Române în cadrul unei ceremonii care a marcat şi sărbătorirea a 142 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

Majestatea Sa, regele Mihai, a devenit, asemeni înaintaşilor săi, Carol I, Ferdinand I şi Carol al II-lea, membru de onoare al Academiei Române, acestuia fiindu-i înmânate însemnele de membru de onoare al Academiei Române, carnetul de membru, diploma, insigna şi un set de cravate specifice.

La ceremonie regele a fost însoţit de Principesa Margareta şi de Principele Radu de Hohenzollern-Veringen.

Regele Mihai, născut la Sinaia, este fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Prinţesei Elena, şi nepot al Regelui Ferdinand I.

A devenit pentru prima dată rege al României după moartea bunicului său, Ferdinand, în urma renunţării la tron a lui Carol al II-lea din decembrie 1925. Detronat de tatăl său, după doar trei ani de domnie sub Regenţă, a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea forţată a lui Carol al II-lea, domnind peste regimul pro-german al mareşalului Ion Antonescu.

Academia Română are în sistemul său 60 de institute şi centre de cercetare care contribuie la dezvoltarea ştiinţei, literelor şi artelor în ţară, prin realizarea programelor de interes naţional, a programelor fundamentale şi prioritare. În anul 2001, două dintre institutele Academiei Române au fost recunoscute de Comunitatea Europeană ca institute de excelenţă.
Mai multe articole despre:
regele Mihai Academia Română membru de onoare