MENIU

Rectorii suspicionaţi de plagiat, printre susţinătorii lui Valentin Popa la Educaţie

Câţiva rectori aflaţi pe lista celor care îl susţin pe Valentin Popa ca ministru al Educaţiei sunt vizaţi de suspiciunea de plagiat. Este informaţia pe care a prezentat-o jurnalistul Sabin Orcan, bazându-se pem un document  elaborat de Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară, anunţă Realitatea TV.

Câteva dintre numele care apar pe ambele liste sunt rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Nicolae Istudor, rectorul Universităţii  "Aurel Vlaicu" din Arad, Ramona Lile, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău, Carol Schnakovszky, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Mihai Cimpeanu şi rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, Ioanel Sinescu. 

Documentul (ce poate fi consultat AICI) a fost întocmit de Asociaţia grupul pentru reformă şi alternativă universitară, GRAUR din Cluj-Napoca. Lista celor 45 de rectori care şi-au arătat susţinerea pentru numirea lui Valentin Popa în fruntea ministerului educaţiei apare AICI.

Analiza ţine cont atât de suspiciuni de plagiat în cazul unor rectori (ca autori sau coautori), dar şi de numărul de lucrări plagiate şi publicate de alte cadre didactice din universităţi.

 

Mai multe articole despre:
valentin popa "pamblică"