Reacția incredibilă a unui jandarm din Craiova, după ce a găsit 800 de lei pe stradă: clipul a devenit viral VIDEO
Un moment de neatenție al unui trecător s-a transformat într-o adevărată lecție de viață. Totul după ce un jandarm din Craiova a găsit 800 de lei împrăștiați pe trotuar. Fără ezitare, jandarmul i-a returnat bărbatului care îi pierduse. Reacția angajatului Ministerului de Interne a devenit virală în mediul online.
"800 de lei pierduți pe stradă. Care a fost reacția jandarmului care i-a găsit. La ieșirea din serviciu, aflat în drum spre casă, colegul nostru, Mihai, a observat pe o stradă din orașul Craiova un bărbat care își dăduse jos haina, căutând prin buzunare. La câțiva pași mai în față, jandarmul a găsit împrăștiate pe trotuar mai multe bancnote. Erau 800 de lei. I-a adunat de pe jos și s-a îndreptat apoi spre bărbat, care a confirmat faptul că îi aparțin și că îi pierduse din buzunarul hainei, într-un moment de neatenție", transmite, joi, Jandarmeria Română, într-o postare pe pagina de Facebook a instituției.